Etno-Junior-Fest

marți, 20 iulie 2010

ETNO JUNIOR FEST şi ZILELE ZÂMBETULUI DE COPIL 2010

Compania „Euro – Art Serv”
Consiliul local şi Primăria Aninoasa,
Teatrul „Junior”,
în colaborare cu emisiunea “Capra vecinului”, de la Televiziunea Favorit

organizează
ediţia a treia a festivalului de muzică pentru copii

ETNO – JUNIOR – FEST
şi a doua ediţie a

ZILELOR ZÂMBETULUI DE COPIL

în zilele de 1, 2 şi 3 octombrie 2010, în comuna Aninoasa şi în municipiul Târgovişte
judeţul Dâmboviţa
Muzica etno ne ajută să transmitem generaţiilor ce vin filonul folclorului românesc turnat în forme moderne, în pas cu vremurile pe care le trăim. Copiii şi tinerii îndrăgesc acest gen muzical şi transmit melodiile etno cu multă pricepere şi cu bucurie. Un asemenea festival este binevenit tocmai pentru a pune în valoare bogăţia de cântece preluate din folclor şi înveştmântate în orchestraţii interesante, dar şi pentru a-i cunoaşte, urmări şi răsplăti cu distincţii pe micuţii care s-au apropiat de etno-dance. Primele două ediţii s-a dovedit a fi un real succes. Aici s-au clădit noi prietenii şi s-au cimentat altele vechi. Nimeni nu s-a aflat sub stress-ul jurizării, iar atmosfera a fost una de excepţie.
Gazda primitoare a festivalului va fi şi anul acesta frumoasa comună dâmboviţeană Aninoasa. Aici se găsesc două sfinte mănăstiri importante pentru viaţa spirituală a ţării noastre : Viforâta şi Dealu (unde odihneşte capul luminatului voievod Mihai Viteazul). Tot aici are loc anual complexul de manifestări „Zilele Culturii în Aninoasa”, în cadrul căruia se desfăşoară: Festivalul Primarilor Artişti (unic în Europa!), Noaptea de poezie de la Mănăstirea Viforâta, Rural Film Fest (festival de film rural şi emisiuni de televiziune dedicate lumii satului) şi multe alte acţiuni cu caracter naţional şi internaţional. Primarul comunei, domnul Constantin Maricescu, este el însuşi un artist, pe lângă faptul că este un gospodar şi un edil desăvârşit.
Iniţiatorul şi organizatorul principal al festivalului este Victor Mihalache, directorul companiei „Euro-Art Serv” şi al Teatrului „Junior”, scriitor, jurnalist şi compozitor, conducător al Şcolii Micilor Vedete şi al Clubului Victorioşilor.
În cadrul manifestării complexe “Zilele Zâmbetului de Copil”, participanţii din întreaga ţară şi din străinătate vor evolua în municipiul Târgovişte, vor primi distincţii şi vor lua parte la emisiuni de radio şi de televiziune.

1. Vârstele participanţilor
Vom aştepta şi urmări cu interes evoluţiile participanţilor cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani, din ţară şi de peste hotare.

2. Piese interpretate
În concurs vor fi interpretate două melodii etno, cu negativ (cu sau fără backing vocal). Negativele trebuie să fie de bună calitate, pe suport cd sau mini-disk.

3. Preselecţia participanţilor
Preselecţia concurenţilor se va face pe baza cd-urilor demo ce vor conţine chiar melodiile propuse pentru concurs şi a unor fişe ce vor conţine numele şi prenumele concurentului, data naşterii, adresa, o scurta prezentare a activităţii artistice de până acum (unde este cazul!) şi două fotografii. Aceste materiale vor fi trimise până la data de 10 septembrie (data poştei) pe adresa: Victor Mihalache, str. Gării, nr.12, cod poştal 137540 , Vulcana-Pandele, judeţul Dâmboviţa şi vor fi însoţite de o copie a ordinului de plată ce va dovedi achitarea taxei de preselecţie.

4. Taxele de participare
Taxa de preselecţie este în valoare de 50 de lei şi se va achita în contul: RO94RNCB0128115291720001, deschis la B.C.R Târgovişte. Concurenţii admişi în finală vor mai achita în acelaşi cont, sau vor aduce cu sine şi vor primi chitanţă, suma de 50 de lei. Aceste sume se vor regăsi în organizarea evenimentului, o organizare pe care o dorim de excepţie.

5. Cele mai rapide înscrieri
Având în vedere că ne aflăm încă la un început cu acest festival, cei ce vor avea încredere „din prima” în oferta noastră şi vor fi cei dintâi la înscrieri vor primi bonusuri-surpriză din partea organizatorilor ( fie un loc în plus gratuit la cazare şi masă pe întreaga perioadă de desfăşurare, fie materiale audio-video şi promoţionale, fie o şedinţă foto cu vedetele invitate la festival, etc.). Primii cinci înscrişi vor avea, deci, parte de plăcute surprize! Ideea este că ar fi bine să vă înscrieţi din timp, pentru că deja s-a dus vestea despre această manifestare şi despre starea de prietenie veritabilă ce domneşte aici.

6. Înscrierile în finală
Concurenţii ce vor fi admişi în finală (ne dorim cât mai mulţi!) vor fi anunţaţi telefonic şi pe blogurile festivalului. Vor mai oferi date biografice suplimentare şi fotografii (pentru tipăriturile manifestării). li se vor comunica detalii în legătură cu deplasarea (realizată pe cheltuiala familiei concurentului, sau a sponsorilor acestuia), cu cazarea şi masa (gratuite pentru concurent şi un însoţitor). Asigurăm contra-cost, la preţuri rezonabile, la cerere, cazare şi masă pentru alte persoane ce vin împreună cu concurentul.

7. Evoluţia în festival
De la capul locului trebuie să spunem că nu acceptam nici un element ce poate denatura evoluţia firească a concurentului ( o „maturizare” prin machiaj, coafură sau vestimentaţie neadecvată vârstei). Aşteptăm prezenţe deschise, copilăreşti.

8. Jurizarea
Pentru că la mai toate festivalurile (nu numai la cele pentru copii) există probleme cu ierarhiile finale şi pentru că noi nu organizăm acest festival pentru a ne rezolva cine ştie ce meschine interese (componenţii Şcolii Micilor Vedete şi cei ai Clubului Victorioşilor vor avea recitaluri în afara concursului!), componenţa juriului nu va fi cunoscută înaintea primului gong al concursului.

9.Premiile
Atenţie mare!!!
Premiile nu vor fi unele obişnuite. Participanţii la primele două ediţiei au primit telefoane mobile, trofee de Humuleşti (originale), cărţi, diplome şi cupe. Anul acesta va puteţi aştepta la alte plăcute surprize. Vor fi oferite suveniruri şi diplome tuturor participanţilor. Spectacolele vor fi imprimate şi difuzate de Televiziunea Favorit, de Columna Tv şi de Radio Wyl FM, iar o altă componentă de premii va fi constituită de interviuri şi difuzări de piese pe aceste posturi, precum şi pe alte posturi locale.

Relaţii suplimentare la tel.:0740-643071 sau 0766-341529 şi pe
http://scoalaminivedetelor.blogsot.com
http://etno-junior-fest.blogspot.com
http://clubulvictoriosilor.blogspot.com
http://capra-vecinului.blogspot.com

Vă aşteptăm la Aninoasa şi la Târgovişte, în judeţul Dâmboviţa şi vă promitem o sărbătoare adevărată a muzicii etno şi a copilăriei!

Constantin Maricescu,
primarul comunei Aninoasa

Victor Mihalache,
director Euro-Art Serv,
directorul festivalului

luni, 22 iunie 2009

REGULAMENTUL EDIŢIEI A DOUA
















Compania „Euro – Art Serv” Consiliul local şi Primăria Aninoasa
Teatrul „Junior”

organizează
ediţia a doua a festivalului de muzică pentru copii

ETNO – JUNIOR – FEST

în zilele de 3 şi 4 octombrie 2009, în comuna Aninoasa,
judeţul Dâmboviţa


Muzica etno ne ajută să transmitem generaţiilor ce vin filonul folclorului românesc turnat în forme moderne, în pas cu vremurile pe care le trăim. Copiii şi tinerii îndrăgesc acest gen muzical şi transmit melodiile etno cu multă pricepere şi cu bucurie. Un asemenea festival este binevenit tocmai pentru a pune în valoare bogăţia de cântece preluate din folclor şi înveştmântate în orchestraţii interesante, dar şi pentru a-i cunoaşte, urmări şi răsplăti cu distincţii pe micuţii care s-au apropiat de etno-dance. Prima ediţie s-a dovedit a fi un real succes. Aici s-au clădit noi prietenii şi s-au cimentat altele vechi. Nimeni nu s-a aflat sub stress-ul jurizării, iar atmosfera a fost una de excepţie.
Gazda primitoare a festivalului va fi şi anul acesta frumoasa comună dâmboviţeană Aninoasa. Aici se găsesc două sfinte mănăstiri importante pentru viaţa spirituală a ţării noastre : Viforâta şi Dealu (unde odihneşte capul luminatului voievod Mihai Viteazul). Tot aici are loc anual complexul de manifestări „Zilele Culturii în Aninoasa”, în cadrul căruia se desfăşoară: Festivalul Primarilor Artişti (unic în Europa!), Noaptea de poezie de la Mănăstirea Viforâta, Rural Film Fest (festival de film rural şi emisiuni de televiziune dedicate lumii satului) şi multe alte acţiuni cu caracter naţional şi internaţional. Primarul comunei, domnul Constantin Maricescu, este el însuşi un artist, pe lângă faptul că este un gospodar şi un edil desăvârşit.
Iniţiatorul şi organizatorul principal al festivalului este Victor Mihalache, directorul companiei „Euro-Art Serv” şi al Teatrului „Junior”, scriitor, jurnalist şi compozitor, conducător al Şcolii Micilor Vedete şi al Clubului Victorioşilor.
1. Vârstele participanţilor
Vom aştepta şi urmări cu interes evoluţiile participanţilor cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani, din ţară şi de peste hotare.

2. Piese interpretate
În concurs vor fi interpretate două melodii etno, cu negativ (cu sau fără backing vocal). Negativele trebuie să fie de bună calitate, pe suport cd sau mini-disk.

3. Preselecţia participanţilor
Preselecţia concurenţilor se va face pe baza cd-urilor demo ce vor conţine chiar melodiile propuse pentru concurs şi a unor fişe ce vor conţine numele şi prenumele concurentului, data naşterii, adresa, o scurta prezentare a activităţii artistice de până acum (unde este cazul!) şi două fotografii. Aceste materiale vor fi trimise până la data de 10 septembrie (data poştei) pe adresa: Victor Mihalache, str. Gării, nr.12, cod poştal 137540 , Vulcana-Pandele, judeţul Dâmboviţa şi vor fi însoţite de o copie a ordinului de plată ce va dovedi achitarea taxei de preselecţie.

4. Taxele de participare
Taxa de preselecţie este în valoare de 50 de lei şi se va achita în contul: RO04RNCB2500000409880001, deschis la B.C.R Târgovişte. Concurenţii admişi în finală vor mai achita în acelaşi cont, sau vor aduce cu sine şi vor primi chitanţă, suma de 50 de lei. Aceste sume se vor regăsi în organizarea evenimentului, o organizare pe care o dorim de excepţie.

5. Cele mai rapide înscrieri
Având în vedere că ne aflăm încă la un început cu acest festival, cei ce vor avea încredere „din prima” în oferta noastră şi vor fi cei dintâi la înscrieri vor primi bonusuri-surpriză din partea organizatorilor ( fie un loc în plus gratuit la cazare şi masă pe întreaga perioadă de desfăşurare, fie materiale audio-video şi promoţionale, fie o şedinţă foto cu vedetele invitate la festival, etc.). Primii cinci înscrişi vor avea, deci, parte de plăcute surprize! Ideea este că ar fi bine să vă înscrieţi din timp, pentru că deja s-a dus vestea despre această manifestare şi despre starea de prietenie veritabilă ce domneşte aici.

6. Înscrierile în finală
Concurenţii ce vor fi admişi în finală (ne dorim cât mai mulţi!) vor fi anunţaţi telefonic şi pe blogurile festivalului. Vor mai oferi date biografice suplimentare şi fotografii (pentru tipăriturile manifestării). li se vor comunica detalii în legătură cu deplasarea (realizată pe cheltuiala familiei concurentului, sau a sponsorilor acestuia), cu cazarea şi masa (gratuite pentru concurent şi un însoţitor). Asigurăm contra-cost, la preţuri rezonabile, la cerere, cazare şi masă pentru alte persoane ce vin împreună cu concurentul.

7. Evoluţia în festival
De la capul locului trebuie să spunem că nu acceptam nici un element ce poate denatura evoluţia firească a concurentului ( o „maturizare” prin machiaj, coafură sau vestimentaţie neadecvată vârstei). Aşteptăm prezenţe deschise, copilăreşti.

8. Jurizarea
Pentru că la mai toate festivalurile (nu numai la cele pentru copii) există probleme cu ierarhiile finale şi pentru că noi nu organizăm acest festival pentru a ne rezolva cine ştie ce meschine interese (componenţii Şcolii Micilor Vedete şi cei ai Clubului Victorioşilor vor avea recitaluri în afara concursului!), componenţa juriului nu va fi cunoscută înaintea primului gong al concursului.

9. Premiile
Atenţie mare!!!
Premiile nu vor fi unele obişnuite. Participanţii la prima ediţie au primit telefoane mobile, trofee de Humuleşti (originale), diplome şi cupe. Anul acesta va puteţi aştepta la alte plăcute surprize. Vor fi oferite suveniruri şi diplome tuturor participanţilor. Spectacolele vor fi imprimate şi difuzate de un post naţional de televiziune şi unul internaţional de radio, iar o altă componentă de premii va fi constituită de interviuri şi difuzări de piese pe aceste posturi, precum şi pe alte posturi locale.

Relaţii suplimentare la tel.:0740-643071 sau 0766-341529 şi pe
http://scoalamicilorvedete.blogsot.com
http://etno-junior-fest.blogspot.com

Vă aşteptăm la Aninoasa, în judeţul Dâmboviţa şi vă promitem o sărbătoare adevărată a muzicii etno şi a copilăriei!

Constantin Maricescu,
primarul comunei Aninoasa

Victor Mihalache,
director Euro-Art Serv,
directorul festivalului

duminică, 5 octombrie 2008

Etno-Junior Fest


























Nu ştiu câţi au crezut iniţial în acest proiect, dar cert este că a fost o încântare să vezi atâţia copii frumoşi şi extrem de talentaţi laolaltă, într-o zi de toamnă aşternută de Dumnezeu ca filă aurie în existenţele noastre. Pe scena din faţa noului Complex Socio-Cultural din Aninoasa, judeţul Dâmboviţa au evoluat cu har şi dăruire: grupul Etno Rit-Mic din Găeşti, Grupul "Kambanki" di Elin-Pelin (Bulgaria), Viorela Stoian, Miruna Grecu ( ambele din Piatra Neamţ), Diana Şerban (Ţăndărei), Ilinca Ştefana Horoiu, Vera Renata Verneş (ambele din Turda), Grigorie - Andrei Popa (Bucureşti), Iulian Selea (Piteşti), Miroslav Mihailov, Saska Spasova, Vili Sentova ( toţi trei din Elin- Pelin - Bulgaria). Care au fost elementele de noutate ale acestei întâlniri cu copilăria? În primul rând faptul că s-a evoluat cu trofeele şi premiile "pe masă". Toată lumea a plecat cu daruri, nu a existat nici un clasament, ba unii ţi-au primit premiile chiar înainte de evoluţie. trofeele au fost semnate şi descrise de Ionela Lungu din Humuleşti (Neamţ) şi toate au fost "boţuri de humă" ce au primit din partea artistei chipuri ale unor personeje ale lui Ion Creangă. Alături de Ionela şi de noi, organizatorii, a fost şi Costi Lungu, artist şi el, specialist în măşti populare. Alt element de noutate a fost lipsa de reguli: Adică fiecare a cântat când a dorit, s-a prezentat cum a poftit şi s-a simţit cât mai bine. premiile au fost consistente şi i-au bucurat mult pe micuţi (participanţii ştiu de ce!). Şi pentru premii şi pentru locaţie şi pentru aparatura de sunet şi pentru petrecerea de după şi pentru cazare şi masă trebuie să mulţumim Consiliului Local şi Primăriei Aninoasa, domnului vice-primar Vasile Holban şi ( cu precădere!) inimosului primar Constantin Maricescu, prieten adevărat al culturii şi al copiilor. recitaluri speciale au susţinut: Ansamblul "Vestitorii Aninoasei", "Şcoala Micilor Vedete" şi "Clubul Victorioşilor" ( şi cu micro+recitaluri de grup, dar şi la individual cu: vanessa Toma, Cristina Ilie şi Loredana Dobrescu). Îndrăgitul solist, textier şi realizator de emisiuni la Radio România Internaţional, Marian Stere a şi oferit un recital consistent, a şi dăruit copiilor însemne ale RRI şi a încântat prin bunăvoinţa sa excepţională. Au fost mai bine de trei ore de adevărată încântare, trei ore desprinse parcă dintr-un basm frumos cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene ce au ştiut să povestească minunat pe ritmuri etno. La reuniunea de după s-a alcătuit, mai cu seamă cu părinţii, un comitet de iniţiativă de luptă împotriva mafiei din jurul concursurilor pentru copii şi s-a alcătuit proiectul unui grup naşional Etno-Junior. Despre toate acestea vom mai vorbi!

joi, 18 septembrie 2008

ETNO - JUNIOR - FEST


Avem deosebita plăcere să anunţăm oficial că sunt aşteptaţi la sărbătoarea muzicii etno pentru copii de la Aninoasa, din judeţul Dâmboviţa : Grigorie - Andrei Popa ( Bucureşti), Viorela Stoian ( Piatra Neamţ), Miruna Grecu ( Piatra Neamţ),Vili Sentova, Miroslav Mihailov, Saska Spasova ( Elin Pelin - Bulgaria), Ilinca Ştefana Horoiu ( Turda), Vera - Renata Verneş ( Turda), Diana Şerban (Ţăndărei), Teodor Ionescu (Moreni). Dacă organizatorii vor considera oportun, vor suplimenta numărul de locuri pentru finală. Finaliştii vor fi contactaţi telefonic pentru stabilirea detaliilor legate de prazenţa lor la Aninoasa. Felicitări şi să ne întâlnim cu bine pe meleaguri dâmboviţene!

marți, 29 iulie 2008








Compania „Euro – Art Serv” Consiliul local şi Primăria Aninoasa

Teatrul „Junior”

în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa

organizează

prima ediţie a festivalului de muzică pentru copii

ETNO – JUNIOR – FEST

în zilele de 4 şi 5 octombrie 2008, în comuna Aninoasa,

judeţul Dâmboviţa

Muzica etno ne ajută să transmitem generaţiilor ce vin filonul folclorului românesc turnat în forme moderne, în pas cu vremurile pe care le trăim. Copiii şi tinerii îndrăgesc acest gen muzical şi transmit melodiile etno cu multă pricepere şi cu bucurie. Era necesară apariţia unui asemenea festival tocmai pentru a pune în valoare bogăţia de cântece preluate din folclor şi înveştmântate în orchestraţii interesante, dar şi pentru a-i cunoaşte, urmări şi răsplăti cu distincţii pe micuţii care s-au apropiat de etno-dance.

Gazda primitoare a festivalului va fi frumoasa comună dâmboviţeană Aninoasa. Aici se găsesc două sfinte mănăstiri importante pentru viaţa spirituală a ţării noastre : Viforâta şi Dealu (unde odihneşte capul luminatului voievod Mihai Viteazul). Tot aici are loc anual complexul de manifestări „Zilele Culturii în Aninoasa”, în cadrul căruia se desfăşoară: Festivalul Primarilor Artişti (unic în Europa!), Noaptea de poezie de la Mănăstirea Viforâta, Rural Film Fest (festival de film rural şi emisiuni de televiziune dedicate lumii satului) şi multe alte acţiuni cu caracter naţional şi internaţional. Primarul comunei, domnul Constantin Maricescu, este el însuşi un artist, pe lângă faptul că este un gospodar şi un edil desăvârşit.

Iniţiatorul şi organizatorul principal al festivalului este Victor Mihalache, directorul companiei „Euro-Art Serv” şi al Teatrului „Junior”, scriitor, jurnalist şi compozitor, conducător al Şcolii Micilor Vedete şi al Clubului Victorioşilor.

1. Grupele de vârstă

În cadrul concursului „ Etno – Junior – Fest” vor exista următoarele categorii de vârstă:

3 – 5 ani

6 – 8 ani

9 – 12 ani

Un concurent va fi inclus într-o grupă de vârstă sau alta în funcţie de numărul de ani împliniţi, astfel încât dacă un participant are şase ani şi o zi, va intra în categoria de vârstă 6 – 8 ani.

2. Piese interpretate

În concurs vor fi interpretate două melodii etno, cu negativ şi fără backing vocal. Negativele trebuie să fie de bună calitate, pe suport cd sau mini-disk.

3. Preselecţia concurenţilor

Preselecţia concurenţilor se va face pe baza cd-urilor demo ce vor conţine chiar melodiile propuse pentru concurs şi a unor fişe ce vor conţine numele şi prenumele concurentului, data naşterii, adresa, o scurta prezentare a activităţii artistice de până acum (unde este cazul!) şi două fotografii. Aceste materiale vor fi trimise până la data de 10 septembrie (data poştei) pe adresa: Victor Mihalache, str. Gării, nr.12, cod poştal 137540 , Vulcana-Pandele, judeţul Dâmboviţa şi vor fi însoţite de o copie a ordinului de plată ce va dovedi achitarea taxei de preselecţie.

4. Taxele de concurs

Taxa de preselecţie este în valoare de 40 de lei şi se va achita în contul: RO04RNCB2500000409880001, deschis la B.C.R Târgovişte. Concurenţii admişi în finală vor mai achita în acelaşi cont suma de 60 de lei. Aceste sume se vor regăsi în organizarea evenimentului, o organizare pe care o dorim de excepţie.

5. Cele mai rapide înscrieri

Având în vedere că ne aflăm în faţa primei ediţii a acestui festival, cei ce vor avea încredere „din prima” în oferta noastră şi vor fi cei dintâi la înscrieri vor primi bonusuri-surpriză din partea organizatorilor ( fie un loc în plus gratuit la cazare şi masă pe întreaga perioadă de desfăşurare, fie materiale audio-video şi promoţionale, fie o şedinţă foto cu vedetele invitate la festival, etc.). Primii cinci înscrişi vor avea, deci, parte de plăcute surprize!

6. Înscrierile în finală

Concurenţii ce vor fi admişi în finală (ne dorim cât mai mulţi!) vor fi anunţaţi telefonic şi pe blogurile festivalului. Vor mai oferi date biografice suplimentare şi fotografii (pentru tipăriturile manifestării). li se vor comunica detalii în legătură cu deplasarea (realizată pe cheltuiala familiei concurentului, sau a sponsorilor acestuia), cu cazarea şi masa (gratuite pentru concurent şi un însoţitor). Asigurăm contra-cost, la preţuri rezonabile, la cerere, cazare şi masă pentru alte persoane ce vin împreună cu concurentul.

7. Evoluţia în festival

De la capul locului trebuie să spunem că nu acceptam nici un element ce poate denatura evoluţia firească a concurentului ( o „maturizare” prin machiaj, coafură sau vestimentaţie neadecvată vârstei). Aşteptăm prezenţe deschise, copilăreşti.

8. Jurizarea

Pentru că la mai toate festivalurile (nu numai la cele pentru copii) există probleme cu ierarhiile finale şi pentru că noi nu organizăm acest festival pentru a ne rezolva cine ştie ce meschine interese (componenţii Şcolii Micilor Vedete şi cei ai Clubului Victorioşilor vor avea recitaluri în afara concursului!), componenţa juriului nu va fi cunoscută înaintea primului gong al concursului. De altfel, juriul nu va delibera, vor exista numai fişe completate şi semnate de fiecare membru al juriului. Acestea vor fi „contabilizate” de organizatori, iar media aritmetică îşi va spune cuvântul. Astfel nu va putea veni nimeni cu „pile” sau cu alte intervenţii.

9. Premiile

Atenţie mare!!!

Premiile nu vor fi unele obişnuite. Câştigătorul trofeului ETNO – JUNIOR –FEST va primi O STEA. Mai precis, o stea de pe cer va primi concret şi oficial numele micuţului (sau micuţei) câştigător/câştigătoare, iar toate documentele aferente îi vor fi înmânate în cadrul Galei laureaţilor. Alte premii vor consta în împroprietărirea cu teren pe Lună sau pe Marte, jucării, îmbrăcăminte şi altele. Vor fi oferite suveniruri şi diplome tuturor participanţilor. Spectacolele vor fi imprimate şi difuzate de un post naţional de televiziune, iar o altă componentă de premii va fi constituită de interviuri şi difuzări de piese pe acest post, precum şi pe alte posturi locale.

Primii invitaţi despre care vă putem spune sunt:

„Ceata lui Constantin” - deţinătorii Trofeului „Mamaia Copiilor” 2008, „Şcoala Micilor Vedete”, Clubul Victorioşilor, Teatrul „Junior”, Ansamblul Folcloric „Vestitorii Aninoasei” şi Adi Drăgan, reprezentant în România al Ambasadei Lunare.

Relaţii suplimentare la tel.:0740-643071 sau 0788-745435 şi pe

http://scoalamicilorvedete.blogspot.com

http://etno-junior-fest.blogspot.com

Vă aşteptăm la Aninoasa, în judeţul Dâmboviţa şi vă promitem o sărbătoare adevărată a muzicii etno şi a copilăriei!

Constantin Maricescu,

primarul comunei Aninoasa ,

Victor Mihalache, director Euro-Art Serv,

directorul festivalului

FEEDJIT Live Traffic Map

FEEDJIT Live Traffic Feed